Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: „Sunt puține piste, iar bicicliștii împart banda de mers cu șoferi nervoși” (FOTO-VIDEO)

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: „Sunt puține piste, iar bicicliștii împart banda de mers cu șoferi nervoși” (FOTO-VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis a participat la dezbaterea pe tema transportului sustenabil în România, organizată de Asociaţia „Green Revolution” (FOTO: Presidency.ro)
Publicat: 03/06/2021, 14:31
Actualizat: 03/06/2021, 17:15

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi, 3 iunie, alături de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, la o dezbatere pe tema transportului sustenabil în România organizată de Asociaţia „Green Revolution” la Roaba de Cultură din parcul Regele Mihai (fost Herăstrău), cu ocazia Zilei Mondiale a Bicicletei.

Sunt foarte puține piste și de foarte multe ori împarți banda de mers cu automobiliști de obicei foarte nervoși și foarte deranjați de existența bicicliștilor”, a declarat Klaus Iohannis.

„Este, azi, ziua Bicicletei. În mod natural, am venit pe bicicletă. Cred că e o zi foarte potrivită petru a promova mersul pe bicicletă. Este evident, mersul pe bicicletă e plăcut, sănătos și te scutește pe ambuteiajul din trafic. De ce nu merge mai multă lume? Sunt prea multe intersecții unde stai mai mult la semafor, decât mergi cu bicicleta, sunt foarte puține piste și de foarte multe ori împarți banda de mers cu automobiliști de obicei foarte nervoși și foarte deranjați de existența bicicliștilor și de foarte multe ori dai de piste care sunt făcute aparent pentru bicicliști, dar se merge foarte greu pe ele, fiindcă cei care le-au conceput probabil nu folosesc bicicleta”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României s-a declarat convins că aceste aspecte pot fi ușor remediate.

„Orașele noastre au fost construite pentru automobile. Totul e pregătitși făcut pentru transportul auto. Dar trebuie să dăm orașele înapoi oamenilor. Nu toată lumea vrea să meargă cu mașina. Pentru asta, din păcate nu e suficient să ne întâlnim și să vorbim ce frumos e să mergem să mergem cu bicileta. Pentru asta trebuie să și facem ceva. Este nevoie de planuri, de strategii și e nevoie să le punem în practică. Trebuie să recunoaștem că cea mai importată parte revine autorităților locale. Noi putem în plan național să facem o strategie, putem să facem rost de bani, însă punerea în practică revine în cea mai mare măsură autoritățior locale”, adaugă șeful statului.

Acesta a mai afirmat că este nevoie de reglementări, dar și de educație pentru siguranța bicicliștilor.

Mersul pe bicicletă este sănătos, este recomandat și vă recomand tuturor să folosiți bicicleta cât mai des posibil”, a concluzionat președintele Iohannis.

Evenimentul, organizat de Asociaţia „Green Revolution”

Dezbaterea, care a început la 10,30, a fost moderată de preşedintele Asociaţiei „Green Revolution” şi „World Cycling Alliance”, Raluca Fişer.

„Sub presiunea schimbărilor generate de perioada de restricţii şi pandemie, liderii UE au convenit asupra unui pachet cuprinzător care să contribuie la reconstrucţia economiei UE. Tranziţia verde şi durabilitatea reprezintă pietrele de temelie ale planului de redresare şi corespund angajamentului liderilor UE de a construi o economie şi o societate cu un nivel net al emisiilor egal cu zero până în 2050”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei „Green Revolution”.

Pentru a se atinge obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050, sectorul transporturilor trebuie să îşi reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră – 90% până în 2050 – asigurând în acelaşi timp soluţii accesibile şi sănătoase pentru cetăţeni. Această decarbonizare accelerată nu poate fi atinsă fără integrarea mobilităţii active în mix-ul de transport, alături de transportul individual motorizat şi transportul public, spun organizatorii.

Studiile europene arată că, dacă oamenii ar face o trecere masivă de la maşini la biciclete, până în 2050 s-ar economisi 24 de trilioane de dolari, iar emisiile de CO2 provenite din transportul urban de pasageri s-ar reduce cu 11%, adaugă aceştia.

Conform unui studiu realizat de Federaţia Europeană a Cicliştilor (ECF), ciclismul creează beneficii de cel puţin 150 de miliarde de euro în fiecare an în Uniunea Europeană (UE). Aceste beneficiile apar nu doar în domenii specifice, izolate, cum ar fi transporturile sau politica de mediu, ci şi în multe altele, cum ar fi politica industrială, ocuparea forţei de muncă, sănătatea şi politica socială”, potrivit sursei citate.

La nivel mondial sunt în jur de două miliarde de biciclete, iar estimările vorbesc despre cinci miliarde prin 2050, după cum spune World Bank blogs. Acest lucru înseamnă că mai mult de jumătate din populaţia planetei ştie să meargă pe bicicletă.


Citește și:

Bossul Raiffeisen România a căzut cu bicicleta în timp ce se plimba cu Nicușor Dan. S-a prăbușit peste ministrul Mediului | VIDEO

Cum a reacționat Nicușor Dan la întrebarea: „Faceți duș cu apă rece sau caldă după efort?”

Gabriela Firea și ”greaua moștenire” invocată de Nicușor Dan: ”Cât de nepregătit este pentru a conduce destinele a aproape 4 milioane de oameni, cât de puține știe…”


Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător